Bendis si cultul focului

 

“Organizat de regină Hestia şi de ucenicele sale, cultul focului se întinde pe întreaga arie tracică, de la Marea Baltica până mai jos de Marea Mediterană, de la Nipru până dincolo de Tisă, unde în sec. IX, apare cetatea Vesprem. O bună parte din „Tracia Mare” era sub administraţia Geto-Daca. Încă din început, poporul dac apare în documentele vremii ca legat de acesta străbună vatră. Ceva mai mult. Din perioada matriarhatului (până în anul 1900 î.Hr.), când cap al familiei era femeia, Dacii apar ca popor independent condus de regină Hestia. Ea a organizat după un ritual, cultul focului sacru, la reşedinţa regală, în cetăţi, ca şi în vetrele locuinţelor Traco-Dacilor. Focul, în general, era întreţinut ziua şi noaptea. Chiar numele Dacia, Dac, etimologic, cu toate discuţiile purtate de cercetători, trebuie pus în legătură cu cultul focului, cu focul în general, în jurul căruia se desfăşura întreaga viaţă mai întâi tribala şi apoi regală matriarhală şi patriarhala. În Legea lui Manu, indianul Daksa era numele unui zeu, ca şi Dachsina = focul ceremoniilor sfinte. Dacia era tara focului sacru, a focului continuu şi cuvântul este autohton. În legătură cu cultul focului la strămoşii Dacilor ar putea fi pus hidronimul „Râul de Foc” din satul Comanita, judetul Olt. Tot în perioada matriarhatului se încadrează Bendis, care iniţial va fi fost regina Tracilor şi care după moarte a devenit zeiţa. În Lexiconul lui Hesighyos din Alexandria (sec. V sau VI), găsim înregistrata: „Bendis: Artemis la Traci; la atenieni sărbătoarea zeiţei Bendis. Busbaton: Artemis (Spun) tracii… marea zeiţa: Zice Aristofan despre Bendis, căci este zeiţa tracă”. În toate este vorba de nişte ucenice şi urmase ale reginei Hestia (Vestă), care-şi desfăşurau activitatea profetica în jurul focului sacru. Aici profetizau cele ce aveau să se întâmple şi dau sfaturi inspirate teuenergic. Zeiţa Bendis apare în poziţie ecvestră „întruchipând-o simbolic pe femeia războinică. Aceasta are o ramură de brad (nu de măslin!) în mâna stângă, sau câte o ramură în fiecare mână. Perechea masculină a zeiţei Bendis ar fi (susţine Herodot în persoană) zeul războiului, în mitologia greca Ares”, respectiv Marte în mitologia romană. Ea ar fi fost regina amazoanelor înainte de Hestia. Hadrian Daicoviciu scrie că Bendis a fost „divinitatea feminină dacica şi tracica, zeiţă a lunii, a pădurilor şi a farmecelor”. Cultul Soarelui ceresc şi al Focului Sacru, s-a păstrat până în zilele noastre. Pe stâlpii porţilor în mai toate judeţele Daco-Romaniei, apare sculptat Soarele.

Cultura daco-romana păstrează numeroase vestigii din perioada matriarhatului. Citam aici faptul că în judeţul Bacău, lângă Moineşti la Poduri, „într-un sanctuar a fost descoperit un complex ritual format din 21 de statuete feminine păstrate într-un vas”. Dintre acestea 15 sunt mai mari şi aşezate pe câte un „tron de lut ars”, iar 6 figurine „mai mici, fără tronuri şi decoruri”. Ele au fost numite „Soborul zeiţelor”. O „Mare zeiţa”, s-a descoperit la Trufeşti, în judeţul Botoşani, ca şi în alte părţi; ea a fost datată în jurul anului 3000 î.Hr. Adăugăm la acestea, statuetele de lut ars, „printre care o zeitate feminină întruchipând cultul fertilităţii, al belşugului”, descoperită la Liubcova, judeţul Caras Severin, figurinele de lut de la Cârna (azi Dunăreni), judeţul Dolj,medalionul de lut ars cu imaginea zeiţei Diana-Bendis. Vasile Pârvan spune că „divinitatea feminină getica era adorată şi ca Hestia”, „Marea zeiţa a pământului roditor şi hrănitor, existenta în Dacia „chiar înainte de venirea iranienilor”.

 

Ursatoare şi ursatori

O reminiscenţă din perioada matriarhatului este credinţa în ursatori. Ele sunt în număr de trei şi urseaza pe noul născut la bine sau la rău. Poporul le mai zice: „ursoaice” . Pe o masă rotundă cu trei picioare, se aşează grâu, vin, miere, o carte, un creion etc. În puterea nopţii, cele trei femei ursoaice, vin aievea şi urseaza pe noul născut, pentru tot ceea ce are să petreacă în viaţa terestră, la bine şi la rău. În prezent obiceiul este pe cale de dis-paritie. În „ ursitori” credeau şi strămoşii Romanilor .”

Dumitru Balasa