Mărtisorul

“În legătură cu mitul Babelor este şi obiceiul mărţişorului. Cel care a urmărit acesta problemă daco-romana, a fost acelaşi Nicolae Densusianu, care a lansat nişte chestionare. Răspunsurile primite de el din toate colţurile vechiului regat, au fost analizate de cercetătorul Adrian Fochi. Acesta sintetizează faptul că ziua Dochiei (1 martie) a fost iniţial „la ivitul luminii noi a lui martie”, care nu are loc la 1 martie, ci „când apare lună nouă, în martie”. Mărţişorul se face din două fire, unul roşu şi unul alb, tors din în (sau cânepă) şi chiar din lina. Unii de acest mărţişor atârna un ban de argint sau de alt metal. Obiceiul de a atârna un ban s-a adăugat mărţişorului mai târziu, în perioada în care apare moneda. După tradiţie, Baba Dochia, umblând cu oile (sau cu caprele) prin pădure şi torcând lină, „a găsit o pară, i-a făcut o bortă, legând-o cu un fir de aţă. Asta a fost la 1 martie şi de atunci s-a lăţit obiceiul”.

Mărţişorul se poartă la gât sau la mâna un timp diferit: până la mucenici (9 martie), până la Florii, până la Armindeni (1 mai), până la primul pom înflorit, până înfloreşte păducelul, vişinul, cireşul, po-rumbul. La aceste date, după obiceiul locului, mărţişorul se desface de la mâna sau de la gât şi se anina de craca înflorita etc.

George Coşbuc spunea că mărţişorul este în legătură cu vechiul cult al soarelui şi mai târziu al focului. Lună martie se mai numeşte şi „luna babei Dochia”. Bănuţul rotund, îngaurit şi atârnat de mărţişor, este „simbol al soarelui”. Coşbuc consemnează ca firul mărţişorului este roşu şi se poartă „ori la mână, ori la gât”, de copii (fete şi rar şi de neveste şi flăcăi). „Martisorulul se leagă ori înainte de răsărirea soa-relui, ori mai bine de odată cu roşirea (orizontului)”. Fetele poartă mărţişorul „ca să nu le ardă soarele”, şi să fie albe la faţă şi frumoase. „Când lepezi sau arunci mărţişorul, să nu te vadă soarele”, căci te pîrleste peste vara. Tot George Coşbuc scrie că „mărţişorul se poartă de la baba Dochia – 1 martie, ziua care începe primăvara”, până persoana respectivă „aude cucul cântând, până ce înfloresc trandafirii, ori păduceii, ori cireşii, până ce vin berzele, ori rândunelele, până ce auzi tunând şi altele. Atunci îl leagă de vreun trandafir, de vreun pom în-florit, ori îl aruncă după cuc sau după barza, ori îl aruncă pe apă”. Precum se poate lesne observa, mitul Babii Dochia, mitul martisorului este în legătură cu ciclul lunar de primăvară, ciclu care, în lumea dacică era cunoscut mai mult decât la alte popoare ale antichităţii. Aceste mituri au fost împrumutate de la Daco-Romani şi de alte neamuri, care au venit în contact cu ei.”

Dumitru Balasa