Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Yoga outdoor 1 Mai : “The Glands” kryia si “Self Renewal” kryia

May 1 @ 1:30 pm - 3:30 pm

RON15

 

Prin respiratie, miscare  si intentie echilibram foarte armonios  emisferele cerebrale şi obţinem balanta mult dorită între creier şi inimă.Este necesar sa avem răbdare cu corpul nostru care nu este poate atât de graţios pe cât ne-am dori tot timpul însă este extraordinar. În timp ce faceti exercitii energetice pentru fiecare centru energetic puteţi să menţineţi focusul intern câteva minute pe  afirmaţii pe care vi le adresaţi vouă, mai ales dacă aveţi tendinţa de a fi foarte critice cu voi, mult mai critice decât ar fi cineva din afara voastră. Acceptaţi-vă în totalitate corpul ca pe ceva dat perfect potrivit pentru ceea ce aveţi de făcut şi de simţit pe planeta Pământ.

De fiecare dată când simţiţi ceva apăsător la nivel fizic sau psihic respiraţi şi deveniţi cât mai conştienţi cât mai rapid de ritmul respiraţiei.Exerciţiile energetice m-au ajutat foarte mult în a respira corect la început şi de-abia apoi am început să simt mişcările cu adevărat.

Vom practica impreuna tehnici de pranayama (respiratie), surasul interior si sunetele vindecatoare, exercitii pentru fiecare chakra precum si exercitii mai avansate special concepute pentru femei (womb series).Vom practica apoi relaxarea totala.Veti invata cum sa ne activăm palmele şi cum sa ne echilibram singure centrii energetici sau cum sa actionam asupra organelor interne care sunt prea calde(zona ficatului) sau prea reci (zona lombară).

Inscrieri la telefon :0762/680648(Iuliana) sau email la contact@iulianaandronache.ro.

Locatie:https://www.google.ro/maps/place/P%C4%83durea+Cet%C4%83%C8%9Buia/@47.1242473,27.5686078,14z/data=!4m5!3m4!1s0x40cafa3642f8d631:0x4867c8ab10db00c2!8m2!3d47.1271749!4d27.5825966

Vremea va tine cu noi 🙂  http://www.vremea.net/Vremea-in-Iasi-judetul-Iasi/prognoza-meteo-pe-7-zile

Ne intalnim la baza la Cetatuia la 13:30 si urcam impreuna , apoi ne vom continua practica intr-un loc linistit incepand cu ora 14:00.

Va rog sa va luati saltele, o paturica , apa  si imbracaminte lejera sport.

See you on the mat!

Photo Credits : Mariya Gancheva

http://www.kundalinilounge.com/

 

Details

Date:
May 1
Time:
1:30 pm - 3:30 pm
Cost:
RON15
Event Tags:
, , , , ,
Website:
http://www.iulianaandronache.ro

Organizer

Iuliana Andronache
Phone:
+40762680648
Email:
contact@iulianaandronache.ro
Website:
www.iulianaandronache.ro

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *